Un copil si tatal sau calatoreau cu trenul. Calatoria trebuia sa dureze circa o ora. Tatal se aseza comod si se puse sa citeasca o revista pentru a se distra. La un moment dat copilul il intrerupse, intrebându-l: “Tata ce este cladirea aceea?” Tatal se uita sa vada ceea ce i-a aratat copilul si raspunse : “Este o fabrica”. incepu din nou sa citeasca când copilul il intreba din nou: “Tata când sosim?” Tatal i-a spus ca mai au inca de mers. A inceput din nou sa citeasca, dar o alta intrebare a copilului il intrerupse urmate apoi de alte si alte intrebari.
Tatal, disperat, cauta un mod pentru a-l face pe copil sa se distreze. Vazu in revista pe care o citea multe chipuri de oameni, o rupse in mai multe bucati si o dadu copilului invitându-l sa reconstruiasca aceste chipuri intocmai ca la un joc de puzzle, dupa care se aseza multumit pe scaunul sau convins ca copilul va fi ocupat pentru tot restul calatoriei.
Nu apucase sa treaca multa vreme caci copilul exclama: “Am terminat!”.
“Imposibil!” – raspunse tatal. “Nu pot sa cred! Cum ai putut reconstrui imaginea asa de repede?” Imaginea era reconstruita perfect.
Copilul raspunse: “Nu m-am fixat asupra lumii (a oamenilor celor multi)… caci pe cealalta parte a foii era figura unui (singur) om; AM RECONSTRUIT OMUL SI LUMEA S-A ARANJAT SINGURA!!!”
Lumea va fi aranjata numai când oamenii vor fi ei aranjati, vor fi loiali si onesti.
Lumea va fi aranjata atunci când fiecare om va fi capabil sa se revizuiasca in interiorul sau!