
Aoleo, e 9. La 9 jumate trebuie să fiu în centru, la muncă. Unde naiba am parcat mașina aia?" Două ture de bloc, fără succes. "Alo, iubitu', tu mai ții minte unde am parcat eu mașina aseara? Știu că nu erai cu mine, dar mă gîndeam și eu.... Da, știu că dormeai, lasă, că o caut ca proasta pînă îmi tocesc pantofii. Hai pa!"
"Ahhhh....imbecilu' ăsta cu mașina asta bleu mereu parchează așa aproape. Cum naiba ies eu din parcare acum? Alo, iubi? Poți coborî un pic să îmi scoți și mie mașina din parcare, că prostu' ăla de la 3 iar a parcat prea aproape. Da, mă, iubi, dar io cum iesss??? Te rooggg, nu mă face să plîng acumaaaa. Bine, nesimțitule, dormi, dar dacă îți lovesc mașina să nu te aud că zici ceva. Hai, scutește-ma, pa!"
"Mamă, ce aglomerat e azi. Ce vrei bă, prostule? 50 e viteza legală, du-te-n ceapa mă-tii de nătărău!" "Alo, ce faci fată? Vezi că eu întîrzii un pic, să îi zici tu lu' Popescu să îmi trimită dosarele alea la FanCurier. Hai că mă grăbesc fată, dar e aglomerat rău. Hai că sînt plină de draci, m-am certat și cu al meu de dimineață. Nesimțitul nu a vrut să se scoale din pat să îmi scoată și mie mașina din parcare. Am plecat tîrziu, nici nu m-am machiat calumea".
Tiiiiiiiiiiiiitttttttt!!! Voce din trafic: "Bă, proasto, vezi că ai cedează trecerea!" "Ce vrei dobitocule, nu vezi că trebuia să îmi dai prioritate, că vin din dreapta!?!". "Doamne, ce cretini! M-am săturat de orașul ăsta plin de prosti!"
"Bună dimineața, domnișoară! Agent principal Ionescu. Actele dumneavoastră, vă rog! Nu ați văzut semnul de STOP?" "Aaaa, era stop? Vă rog să mă iertați, sunt și eu începătoare la volan, știți cum e. Mă claxonează toți, vorbesc urît cu mine. Mă grăbeam la serviciu, că și așa am întîrziat și acum...cu criza asta...nu se știe dacă mă mai apucă săptămîna viitoare la locul ăsta de muncă. Și am rate...tot felul de cheltuieli." "Vă înțeleg domnișoară, dar asta nu vă scuză de rigorile legii..." "Da, așa e! Aveți dreptate! Voiam doar să fiți mai drăguț cu mine, că probabil aveți și dumneavoastră o soție, o soră... Vă roooggg mult! Promit să fiu atentă de acum încolo! Pot să plec??? Mulțumeeeesssccc!!!!"
"Alo, fată, hai că era să îmi ia un gabor permisu'. Da' i-am băgat textul ăla cu sora și soția și l-am pîrlit pe fraier. Hai că nu mai am mult și ajung".
După 5 minute. "Iubitu', hai că am comis-o. Am trecut un pic pe roșu și am intrat în autobuz. Nu am pățit nimic, dar mașina e cam praf". "De ce țipi ca dobitocu'? Totu' e din vina ta, că nu ți-ai dat curu' jos din pat să mă ajuți și am plecat cu draci de acasă. Gata, plec la mama. Pa!"